Zilele Babei – Ti-ai ales baba?
Traditia spune ca in perioada 1-9 martie, fiecare persoana are o “baba”, care ii va arata cum va fi anul respectiv pentru el, in functie de vreme. Se spune ca daca vremea este frumoasa si soarele straluceste acel om este voios si bun la suflet sau ii va merge bine tot anul urmator, daca in schimb este intunecat, atunci acela nu este un om bun la suflet si este cam suparacios. Tot in traditia romaneasca se spune ca daca ninge sau ploua in acea zi este semn de bogatie. Zilele babelor se incheie pe 9 martie, cand se crede ca vin mosii si caldura. (Zilele Babei – Ti-ai ales baba?)
Baba Dochia si cele 9 cojoace
Una dintre legende ne spune ca Baba Dochia avea o nora, pe care o chinuia ori de cate ori i se ivea ocazia. Odata, la 1 martie, o trimite sa spele lana, dar nu oricum, ci din neagra sa o faca alba. Pe nora o ajuta un inger. Ii da o floare alba si ii spune sa spele lana cu ea. Baba Dochia decide sa plece cu oile la munte, fiind convinsa ca venise primavara pentru ca-si vazuse nora cu floarea in mana.
Ea isi pune 9 cojoace de blana si urca cu oile la munte. Acolo este fie prea cald, fie prea frig, ploua si i se uda cojoacele. Se dezbraca rand pe rand de cojoace, iar cand ramane in camasa, vine gerul si o ingheata. Dumnezeu a transformat-o intr-o stanca, impreuna cu oile, pentu a ramane in amintirea noastra. Acestea ar fi “Babele” din Muntii Bucegi.
Babele, simbolizate de Baba Dochia, nu reprezinta altceva decat ultima lupta care se da intre iarna si primavara. Dupa moartea ei, zilele incep sa creasca, iar vremea frumoasa triumfa.