Despre inceputurile si principiile terapiei homeopate
Despre inceputurile si principiile terapiei homeopate
Homeopatia este o metoda terapeutica ce consta in administarea de catre bolnav, sub o forma extrem de diluata, a unei substante capabile sa-i produca tulburari asemanatoare cu cele pe care i le provoaca boala propriu-zisa.
Din insasi definitia metodei rezulta si principiile care stau la baza acesteia, respectiv: principiul similitudinii si principiul dilutiei. Principiul similitudinii (“similia similibus curantur”) sugereaza asemanarea dintre efectele substantei administrate si cele ale cauzei bolii, exprimat foarte plastic prin expresia populara “cui pe cui se scoate”, iar principiul dilutiei sugereaza doza infinitezimala (extrem de redusa) in care se administreaza medicamentul (remediul) homeopatic.
Ca si in alte domenii ale stiintei si in terapia homeopata, constatarea si practica empirica au premers fundamentarea stiintifica a metodei. Cercetarea atenta a practicilor de tamaduire si a inventarului farmaceutic al diferitelor popoare au evidentiat numeroase produse animaliere, vegetale sau minerale care erau folosite in popor in aceleasi afectiuni in care le recomanda si medicii homeopati. Insasi scrierile etnobotanice sau etnozoologice romanesti remarca numeroase exemple in acest sens.
Fundamentarea stiintifica a doctrinei homeopate a avut loc doar la sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX, in plin avant al miscarii iluministe si se datoreaza medicului de origine germana Samuel von Hahnemann. Ca orice noutate, si aceasta, la vremea respectiva a suferit numeroase si vehemente adversitati (mai ales procesele din tara natala!), asa incat adevarata consacrare Hahnemann a avut-o in Franta, tara sa adoptiva in ultima parte a vietii. Aici a publicat opera sa fundamentala, “Organonul”, considerata a fi “biblia homeopatiei”.
In prezent, homeopatia se bucura de tot mai mare interes, ca alternativa la terapia alopata, incriminata tot mai mult pentru efectele “dopajului chimic” pe care il presupune.